Liderul seriei întâi a Ligii a II-a la fotbal, Săgeata Năvodari, vizează, duminică, 17 octombrie, al șaptelea succes stagional, în deplasarea de la FC Snagov, echipa de pe locul 12.
"Vom avea un meci greu. Snagovul a bătut la Dinamo II în runda trecută și s-a mai întărit față de începutul campionatului. Însă noi mergem la victorie, așa cum ne propunem meci de meci. Vrem ca și după cele trei partide care urmează, la Snagov, cu Farul acasă și pe terenul Viitorului, să ne menținem pe locul întâi, la căldurică. Ce va fi apoi vom vedea", a declarat, pentru "Cuget Liber", Mihai Terzi, directorul general al Săgeții.
Meciul FC Snagov - Săgeata Năvodari începe la ora 12 și este transmis în direct de Dolce Sport, arbitru fiind Emil Voicu (Bacău); asistenți, Dan Ilieș și Bogdan Hârlab (ambii, din Brașov); rezervă, Floarea Babadac (Alexandria); observatori, Mihai Prunariu (Tg. Jiu) și Constantin Constantinescu (Slatina).
Antrenorul echipei constănțene, Aurel Șunda, nu se va putea baza duminică pe Bold (tot accidentat) și pe Apostol (suspendat din pricina a patru cartonașe galbene). Gheară a revenit în această săptămână la pregătire, dar încă nu e refăcut complet, în urma problemelor medicale de la gleznă, căpătate la amicalul cu CS Eforie, dinaintea începerii campionatului, care îl țin pe tușă de două luni, împiedicându-l să susțină vreo partidă oficială în acest sezon.
Săgeata a câștigat șase dintre cele șapte meciuri disputate până acum în Liga a II-a, Mihai Terzi spunând că și-au spus cuvântul pregătirea serioasă și selecția bună.