Șahiștii constănțeni și-au pregătit atacul pentru Cupa României

974
18

Articole de la același autor

Federația Română de Șah orga-nizează, la sfârșitul acestei săptămâni, întrecerile Cupei României pe echipe - masculin și feminin. Tradiționala competiție va avea loc, anul acesta, la Rin Grand Hotel din București, atât pentru echipele feminine, cât și pentru cele masculine. 


Au drept de participare cluburile spor-tive afiliate la Federația Română de Șah care nu se află în stare de suspendare, iar ordinea jucătorilor la mese va fi după coeficientul ELO al fiecăruia. 


Se vor juca nouă runde în sistem elvețian, cu ritmul de joc 15 minute plus 10 sec./mutare pentru fiecare jucător. 


"Din județul nostru, vor participa echipele Sissa Constanța și Victoria Techirghiol. Din păcate, nu vor putea fi prezente la turneu cluburile Fianchetto Constanța și Axiopolis Cernavodă. 


În ciuda austerității, clubul Sissa va fi prezent cu 16 jucători, cel mai mic fiind Iani Nancu (6 ani), iar cel mai vârstnic - Ion Lungu (75 ani)", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Sissa, Antonio Rușa. 


Ediția de anul trecut a Cupei României a fost câștigată de CSM Baia Mare. 


Comentează știrea

18 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Titan
11 iunie 2015
Sah

Toți șahiști constănțeni să repete cuvintele fratelui Spinoche: SISA=SIDA ! SISA=SIDA! SISA=SIDA!

Pionul otravit
11 iunie 2015
Pt. Titan

Cap de porc, tu esti lovit de o boala mai grava decat SIDA!

catalin
11 iunie 2015

Ai un vis? N-ai resurse... Daca esti dispus să-ti conduci viața după o  viziune măreață, dar nu ai resursele necesare, noi te putem ajuta ! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Se lucreaza part-time sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Valabil in toate orasele !!! Va oferim alte detalii la adresa de email [email protected]

Membru Sissa
14 iunie 2015
Cupa Romaniei

Ce misto a fost la Bucuresti , capu de porc se oftica ca na jucat si el

Anand
14 iunie 2015
Re: Cupa Romaniei

Cum a fost misto daca toate echipele tale au ocupat ultimele locuri? Cap de sobolan esti un tampit !

Membru Sissa
15 iunie 2015
Cupa Romaniei

Ofticate JANGHINOSULE GRAS , important e sa participi sa te simti bine la o bere cu colegii , noi ne-am distrat pe cinste si tu te-ai uitat acasa la Tom si Jerry la desene animate. Dati 2 palme OFTICATULE JANGHINOS ps: ai mai slabit MAISTRULE CARNAT ?

Răspuns la: Re: Cupa Romaniei
Adăugat de : Anand, 14 iunie 2015
Cum a fost misto daca toate echipele tale au ocupat ultimele locuri? Cap de sobolan esti un tampit !
Stelica
20 iunie 2015
sah

Tony este un tampit. A ocupat ultimile locuri si a facut sahul constantean de ras.

Anand
20 iunie 2015
mat

Bravo Stelica ! Gandesti ca un viitor manager!

Bu Hu Hu
21 iunie 2015
Maistru CARNAT

OFTICATE MAISTRULE CARNAT BAIETII AU BAUT BERE SI AU JUCAT SAH DE PLACERE TU AI STAT ACASA SI DESCOPERI CRIME NECOMISE SI CRIMINALI FARA CRIME SI MAI IMBARLIGI SI PE STELICA CU TONY TOATA LUMEA STIE CINE ESTI -UN JANGHINOS-O POCNITOARE DE MAISTRU BABUIN BU HU HU

Membru SIDA
21 iunie 2015
sah

Am jucat si am scazut mult la ELO. Mai bine nu jucam. Tony este un tampit.

18 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3593 secunde