Șahul, între clasic și modern

Este pe deplin normal ca ideile despre frumos în șah să difere, în funcție de vârstă, de gusturi, înclinație către un anume stil de joc, opinii teoretice, etc.

Pe timpuri, în multe din activitățile umane, valorile erau trainic consolidate:

Poveștile începeau cu "A fost odată",

Jucătorii de biliard așezau o cruce în careul din centrul mesei,

Maeștrii jocului de dame începeau cu 11-15,

Maeștrii jocului de șah începeau cu 1.e4.

În ciuda strădaniei savanților, începuturile de mai sus sunt valabile și astăzi.

Tema pe care vreau să o exemplific prin diagrama de săptămâna aceasta, așa numitul mat étoufée (sufocat), face parte din zestrea clasică a trecutului, apărută în literatura șahistă cu mai bine de 370 de ani în urmă!

Albul a împins neglijent pionii de la rocadă, slăbindu-și foarte mult poziția regelui. "Atinge pionii din fața regelui tău numai cu infinită delicatețe", spunea Santasiere. Singurul apărător al câmpului "g2" este turnul alb. Ideea matului étoufée vine, parcă, de la sine!

1… Cg3+ 2.Rh2 Cf1+ 3.Rh1 Nu se poate altceva, din cauza matului pe "g2". 3… Dg3! amenință mat la "h2". Unica apărare este 4.Cg4. "Există leacuri mai rele decât boala însăși", remarca Publius Syrus, acum mulți ani în urmă.

Urmează totuși 4… Dh2+!! și după 5.Cxh2 Cg3 mat.

"Șahul nu e făcut pentru suflete timide", îi scria Steinitz într-o scrisoare lui Bachmann, iar poziția de față întărește cum nu se poate mai bine acest adevăr.

Claudiu IORDACHE,

Maestru al sportului