Şapte medalii câştigate de România în prima zi a Campionatelor Balcanice de juniori la canotaj

226
Şapte medalii câştigate de România în prima zi a Campionatelor Balcanice de juniori la canotaj - canotaj-medalii-1694941787.jpg

Articole de la același autor

România a cucerit şapte medalii, dintre care trei de aur, trei de argint şi una de bronz, în weekendul trecut, la Campionatele Balcanice de canotaj pentru juniori şi cadeţi de pe Lacul Lebăda din Pantelimon.

Medaliile de aur au fost obţinute la patru rame feminin (Beatrice Piseru, Denisa Cristina Ailincăi, Ionele Elena Scutaru, Bianca Drăghici), dublu vâsle masculin (Sebastian Claudiu Văcaru, Robert Ionuţ Toacă) şi patru rame masculin (Mateus Simion Cozminciuc, Fabrizio Alexandru Scripcariu, Constantin Flocea, Sergiu Anfimov).

Medalii de argint au obţinut în probele de patru vâsle feminin (Bianca Camelia Ifteni, Rebeca Andreea Andriesei, Delia Mirabela Gradinaciuc, Adina Alexandra Florea), dublu rame masculin (Antonel Avăcăriţei, Sebastian Alexandru Taşcă) şi simplu masculin (Sebastian Vasile Osoianu).

Medalia de bronz a fost cucerită în proba de dublu vâsle feminin (Denisa Mihaela Vasilică, Elena Maria Toma).

Peste 200 se sportivi juniori din 9 ţări (Bulgaria, Croaţia, Grecia, Macedonia de Nord, România, Serbia, Turcia, Bosnia-Herţegovina şi Ucraina) participă la competiţie.

Prima pistă olimpică de canotaj din România, cu o lungime de 2.000 de metri, a fost inaugurată, sâmbătă, cu o cursă specială în care au concurat trei echipaje de 8+1, compuse din legendele canotajului românesc. Cursa a fost câştigată de echipajul din care au făcut parte Elisabeta Lipă, Constanţa Burcică, Angela Alupei, Viorica Susanu Chermeş, Veronica Cochelea, Rodica Şerban Florea, Georgeta Andronache, Doina Ignat şi Elena Georgescu.

Pe locul secund s-a clasat echipajul compus din Elena Oprea, Olguţa Onofrei Morar, Rodica Franţu, Florica Popa Silaghi, Camelia Diaconescu Cioinaru, Cornelia Neacsu Firescu, Gina Hodorog Grandori, Silvia Nedelcu şi Cati Ecaterina Iane Oancia.

Pe poziţia a treia s-a clasat echipajul compus din Doina Bălan Snep, Mariana Traşcă Curelea, Titie Ţăran Iordache, Anişoara Bălan Dobre, Chira Stoean Apostol, Viorica Ilica Necula, Adriana Chelariu Bazon, Doina Ciucanu Robu şi Ioan Roşescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7975 secunde