Șase handbaliști de la HCM în lotul pentru "Operațiunea Finlanda"

787
Șase handbaliști de la HCM în lotul pentru
Selecționerul naționalei de handbal masculin a României, Vasile Stângă, a anunțat, ieri, lotul de 16 jucători pe care îl deplasează, astăzi, în Finlanda, pentru meciurile din Grupa a 2-a preliminară a Campionatului Mondial din 2011, care se va disputa, în perioada 15-17 ianuarie, sub forma unui turneu, la Vantaa.

Antrenorul Vasile Stângă a convocat pentru "Operațiunea Finlanda" un lot alcătuit din 16 handbaliști, șase dintre aceștia fiind legitimați la campioana HCM Constanța: portarii Ionuț Stănescu, Mihai Popescu, extremele Alexandru Sabou, Laurențiu Toma și interii Alexandru Csepreghi și Marius Sadoveac.
Ceilalți tricolori care merg în Țara celor 1000 de lacuri sunt Florin Ciubotariu, Gheorghe Irimescu, Mihai Rohozneanu, Cristian Fenici (toți de la UCM Reșița), Marius Novanc, Iulian Stamate, Ionuț Georgescu (toți de la Steaua), Alin Șania (Al Wasl), Rareș Jurcă (Goppingen) și Valentin Ghionea (Pick Szeged).
Față de lotul care a fost folosit în turneul amical din Spania, au rămas acasă Alexandru Stamate (HC Minaur Baia Mare) și Chike Osita Onyejekwe (Știința Bacău), dar a sosit, în schimb, interul Alin Șania, pe care transferul în Emiratele Arabe Unite nu l-a scos, totuși, din circuitul naționalei.
În jocurile din turneul iberic, România a învins Brazilia (28-24), a remizat cu Elveția (30-30) și a pierdut în fața Spaniei (27-33).

Bosnia, principalul adversar
Grupa a 2-a preliminară a Campionatului Mondial din 2011 se dispută la Vantaa (Finlanda), unde România va înfrunta, în ordine, reprezentativele Marii Britanii (15 ianuarie, ora 17.30, în direct la Digisport), Finlandei (16 ianuarie, ora 20.00, în direct la Digisport Plus) și Bosniei-Herțegovina (17 ianuarie, ora 17.00, în direct la Digisport).
Câștigătoarea turneului va accede în barajul de calificare la Mondialele de anul viitor.
Principala rivală a românilor la primul loc se anunță a fi echipa bosniacă, o reprezentantă a școlii de handbal din fostul spațiu iugoslav. Ultima confruntare dintre cele două formații, la un turneu internațional, a fost câștigată de România (36-31), pe 10 ianuarie 2008.
"Șansele României și Bosniei sunt egale, 50%-50%. Ne cunoaștem bine ca echipe și diferența va fi făcută de starea noastră de spirit din momentul meciului, iar cine va face cele mai puține greșeli va câștiga. Dacă nu ne-am califica ar însemna pierderea unei șanse de a reveni în elita mondială. Nu ar fi, totuși, o tragedie, pentru că eu am o strategie pe termen lung, care vizează calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra 2012", a declarat Vasile Stângă.
v v v
La primul tur preliminar al CM 2011, participă 23 de naționale, repartizate în cinci grupe de câte trei echipe și două grupe de câte patru echipe. Câștigătoarele celor șapte grupe avansează în play-off, programat pe 12 / 13 iunie (prima manșă) și 19 / 20 iunie 2010 (manșa secundă).
Tragerea la sorți a meciurilor pentru play-off va avea loc pe 31 ianuarie, la sediul EHF de la Viena.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3985 secunde