X

Simona Halep s-a întors în țară. "A fost un tablou greu!"

289
Simona Halep s-a întors în țară.

Articole de la același autor

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, ieri, pe Aeroportul "Henri Coandă", că la Australian Open, unde a fost eliminată în optimile de finală, a avut "un tablou greu", jucând cu surorile Venus și Serena Williams una după alta. Cu toate acestea, constănțeanca a menționat că este mulțumită de nivelul arătat în anumite momente.

"N-a fost un turneu rău, dar nici foarte bun, însă ținând cont de pregătirea din iarnă, am avut meciuri foarte bune. A fost un tablou greu, poate cel mai greu de până acum, pentru că am jucat cu surorile Williams una după alta. Mă bucur pentru Pliskova, pentru că este o mare realizare să o bați pe Serena, mai ales la un Grand Slam. Știam că poate să o bată, pentru că are serviciul foarte puternic, iar asta s-a și dovedit", a spus Simona Halep. 


Jucătoarea română nu a dorit să comenteze prea mult eventuala colaborare cu antrenorul belgian Thierry Van Cleemput, după ce anul trecut a întrerupt relația contractuală cu australianul Darren Cahill.

"Există această posibilitate, există discuții, dar nu e nimic oficial. Când va fi ceva oficial, dacă va fi, voi anunța", a precizat sportiva din Constanța. 


În urma eliminării premature de la Aussie Open, Simona Halep (27 ani), finalistă la ediția trecută, va pierde primul loc în clasamentul WTA, urmând să fie depășită de Petra Kvitova și Naomi Osaka, ambele calificate în semifinalele turneului australian. De asemenea, Karolina Pliskova o poate depăși dacă va juca finala la Melbourne.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4771 secunde