Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului

Simona Halep și Victor Hănescu merg mai departe

138
1 min citire
Simona Halep și Victor Hănescu merg mai departe - simona-1389711473.jpg
Vești și mai bune, și mai rele parvin de la Melbourne, orașul gazdă al primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie nr. 11 și locul 11 WTA, s-a calificat în turul doi, după ce a învins-o fără drept de apel, ieri, scor 6-0, 6-1, pe Ka-tarzyna Piter (Polonia), jucătoa-re venită din calificări și poziția 119 în ierarhia mondială, într-o partidă contând pentru runda inaugurală, care a durat numai 54 de minute.
Grație acestui succes, constănțeanca și-a asigurat 50.000 de dolari australieni și o va întâlni pe Varvara Lepșenko (SUA, nr. 50 WTA).
Nu la fel de mult succes au avut Sorana Cîrstea, cap de serie nr. 21 și locul 21 WTA, și Irina-Camelia Begu, poziția 127 în ierarhia mondială, care au părăsit prematur Openul de la Melbourne.
Cîrstea a fost învinsă, scor 4-6, 6-7 (6), după o oră și 53 de minute, de Marina Erakovici (Noua Zeelandă, locul 52 WTA), iar Begu, venită din calificări, a cedat, scor 5-7, 6-4, 5-7, după două ore și 29 de minute, în fața Galinei Voskoboeva (Kazahstan, nr. 77 WTA).
v v v
În proba de simplu masculin, Victor Hănescu (nr. 76 ATP) continuă aventura la Aussie Open. Românul s-a calificat în turul doi, după ce l-a învins, ieri, în runda inaugurală, scor 7-6 (5), 7-6 (5), 6-3, după două ore și 16 minute, pe germanul Peter Gojowczyk (nr. 135 ATP), jucător venit din calificări.
Cu 50.000 de dolari australieni în buzunar, Hănescu îl va avea ca următor adversar pe canadianul Milos Raoni, cap de serie numărul 11 și locul 11 ATP. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0353 secunde