Sport extern

200
< 1 min citire
Pivotul lui Viborg, indisponibil două luni
Anja Althaus, pivotul titular al echipei de handbal feminin Viborg, este indisponibilă pentru 6 - 8 săptămâni, după accidentarea din meciul cu Oltchim Rm. Vâlcea, câștigat de campioana României, cu 27-26. Althaus s-a accidentat în minutul 47 al meciului, meniscul și ligamentul interior al genunchiului drept fiind puternic afectate.
Statuie la Madrid pentru Cristiano Ronaldo
Primăria Madridului a inaugurat o statuie de zece metri pentru starul portughez al lui Real, Cristiano Ronaldo. Statuia se află în Plaza de Ramales și îl înfă-țișează pe atacant pregătindu-se pentru executarea unei lovituri libere. Asemenea statui au și alți fotbaliști celebri, precum Pele, în Brazilia, sau Valderrama, în Columbia.
Jose Mourinho, suspendat trei etape
Antrenorul lui Inter Milano, Jose Mourinho, a fost suspendat trei etape în campionatul Italiei și a primit o amendă de 40.000 de euro, după ce l-a insultat pe arbitrul de centru și pe unul dintre asistenții partidei cu Sampdoria (0-0). Portughezul și-a încrucișat mâinile deasupra capului pentru a sugera "mâini încătușate".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0325 secunde