Săptămâna Globală a Educației și a Voluntariatului

Sportivii constănțeni, ambasadorii educației

3387
Sportivii constănțeni, ambasadorii educației - 66bd1bce1156c26f4e21a226a0545b91.jpg
300 de elevi, de la Colegiile Naționale "Mircea cel Bătrân" și "Mihai Eminescu", voluntari World Vision și sportivi de performanță sunt angrenați, astăzi, la acțiunea "Educație prin mișcare", programată de la ora 13.00, la Sala Sporturilor.

Acest eveniment educațional, organizat de World Vision România - Biroul Zonal Constanța, în parteneriat cu Direcția pentru Sport a Județului Constanța și Inspectoratul Școlar Județean, își propune să militeze pentru respectarea dreptului copiilor români la educație, prin alocarea de resurse adecvate și suficiente pentru ca toți copiii din țară, inclusiv cei din mediul rural, să poată merge la școală în condiții decente și să beneficieze de un învățământ de calitate.
"Educația trebuie privită ca o prioritate națională, pentru a acorda o șansă reală tuturor copiilor. De trei ani, organizația noastră ia parte la campania globală pentru educație, dar 2010 este primul an în care organizăm evenimentul alături de DSJ Constanța", a declarat, ieri, în timpul conferinței de presă organizate la Complexul Sport din str. Cuza Vodă, Isabela Ștefan Iorga, specialist Relații Publice World Vision.
În cadrul acțiunii, la Sala Sporturilor, se organizează un meci de fotbal, între echipa feminină a clubului SNC (antrenor, Ion Zlate) și o selecționată de fete și băieți de la Colegiile Naționale "Mircea cel Bătrân" și "Mihai Eminescu".
"Avem copii talentați, iar efortul și implicarea lor vor fi răsplătite cu premii oferite de World Vision", a adăugat Isabela Ștefan Iorga.

Campanie de promovare la CM 2010
Anul acesta, cel mai important for fotbalistic al lumii, FIFA, susține educația pentru toți, promovând sloganul Campaniei Globale pentru Educație, "I Goal - Education for All", în cadrul celui mai mare eveniment sportiv al anului, Campionatul Mondial de fotbal din Africa de Sud 2010. Fotbaliști celebri din întreaga lume vor fi ambasadorii educației, transmițând cât mai multor persoane, din cât mai multe țări, mesajul de a sprijini educația.
La nivel mondial, milioane de copii, profesori și alți susținători ai campaniei vor participa la evenimentul care se desfășoară sub sloganul "Un singur scop - Educație pentru toți". Ei vor cere politicienilor să acorde prioritate finanțării educației chiar și în contextul economic actual, unul afectat de criză.
Sâmbătă, cursa de biciclete
Tot în cadrul Săptămânii Globale a Educației și a Voluntariatului (19-25 aprilie), vor fi organizate și alte acțiuni, din programul "Sportul pentru Toți".
Conform informațiilor furnizate de Mariana Tudora și Mihail Orzan, consilieri sport în cadrul DSJ, Cupa Consiliului Județean va continua cu întrecerile de volei feminin (sâmbătă), volei masculin (duminică, ambele la Grupul Școlar de Telecomunicații), rugby în 7 (duminică, la stadionul RCJ Farul), fotbal (sâmbătă, la Școala nr. 6) și baschet masculin (sâmbătă, la Școala nr. 29), peste 500 de elevi fiind așteptați să participe.
Sâmbătă, cu începere de la ora 10.00, pe traseul Palatul Copiilor - str. Soveja - bd.-ul Al. Lăpușneanu - bd.-ul Tomis - Sala Sporturilor, va avea loc cursa World Vision la ciclism, iar baza nautică a Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității "Ovidius" va fi gazda, de la ora 9.00, a întrecerilor Cupei Ovidius.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 11 Martie 2010
Stire din Sport : Mărțișoare de 24 de karate
Pagina a fost generata in 0.3035 secunde