Sportivii cu dizabilități din Constanța au fost premiați

267
Sportivii cu dizabilități din Constanța au fost premiați - sportivii-1576798401.jpg

Articole de la același autor

Marți, 17 decembrie 2019, membrii Asociației Județene Constanța a Sportului pentru Persoanele cu handicap s-au adunat la centrul "Arka" din Constanța, acolo unde și-au premiat cei mai buni sportivi ai anului 2019.
Laureații au fost premiați cu diplome, cupe și medalii, dar și cu alimente sau dulciuri.


S-au recitat poezii, s-au făcut urări pentru anul ce bate la ușă și s-au cântat colinde în Spiritul Sărbătorilor de Iarnă.
Organizatorii și-au propus prin acest eveniment să evidențieze realizările acestor oameni care au reușit să depășească barierele și prejudecățile societății și au compensat "dizabilitatea" cu abilități absolut uimitoare.


"Iată că am ajuns la final de an, prilej cu care vreau să vă felicit pentru cee ace ați realizat de-alungul întregului sezon competițional. Misiunea noastră este să integrăm persoanele cu dizabilități în societate prin sport, pentru că practicarea sportului are un rol benefic, atât în menținerea sănătății fizice cât și a celei psihice. Toate aceste lucruri nu ar fi fost posibile fără ajutorul prietenului nostru de la Aspciația Sport Pentru Sănătate, Radu Andrei, fără implicarea directă a Primăriei Municipiului Constanța și a celor de la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța. De asemenea centru "Arka" ne-a ajutat foarte mult găzduindu-ne ori de câte ori am avut nevoie. Să ne revedem cu bine în noul an!" , a declarat președintele Asociației Județene Constanța a Sportului pentru Persoanele cu Handicap, Ion Gembășanu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5073 secunde