Astăzi, delegația României revine de la Jocurile Europene de la Baku, cu o salbă de medalii - trei de aur, cinci de argint și patru de bronz.
Medaliile de aur au fost obținute de Ana-Maria Brânză, la spadă, Andreea Chițu, la judo (cat. 52 kg), și de echipa feminină de spadă (Ana-Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop, Amalia Tătăran). Cele cinci medalii de argint au fost câștigate de echipa de gimnastică aerobică la proba de grup (Lavinia Panaete, Bianca Gorgovan, Dacian Barna, Gabriel Bocșer și Lucian Săvulescu), gimnasta Andreea Iridon, la bârnă, Roxana Borha și Elena Meroniac, în proba de kaiac dublu - 500 m, Tiberiu Dolniceanu, la sabie, și de echipa masculină de sabie (Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea, Iulian Teodosiu, Mădălin Bucur). Medaliile de bronz au fost obținute de gimnasta Andreea Iridon, la paralele, gimnastul Marius Berbecar, la paralele, Daniela Hondiu, la sambo (cat. 60 kg), și Simona Gherman, la spadă.
Delegația României pentru Jocurile Europene a fost formată din 147 de sportivi - 83 de băieți și 64 de fete, care au participat la 22 de discipline sportive.