Stângă vrea să aducă la HCM doi handbaliști din Spania

450
2 min citire
Proaspăt instalat pe banca tehnică a echipei HCM Constanța, antrenorul Vasile Stângă intenționează să întărească lotul campioanei cu doi handbaliști străini, dovadă a faptului că gruparea de pe litoral n-a renunțat la lupta pentru titlu.
Fostul mare internațional român a mărturisit că este în discuții cu doi jucători din Spania, dar a refuzat să le dezvăluie numele.
"Pentru moment, suntem în discuții cu doi jucători din Spania, dar nu-mi cereți să vă spun numele. Sper să reușim să îi transferăm. În ceea ce privește lotul găsit la Constanța, acesta este bun, iar băieții au răspuns foarte bine la antrenamente. În afara celor consacrați, jucători de națională, i-am remarcat pe Csepreghi și Mureșan, doi handbaliști de perspectivă", a declarat, vineri, Vasile Stângă.
Tehnicianul HCM-ului a prezentat și programul echipei până la startul returului: "Am preferat să rămânem în cantonament la Constanța, anulând astfel deplasarea la Bistrița. Probabil că vom participa la turneul de la Arad și poate vom juca un amical cu CSM Medgidia".
În perioada 24-26 ianuarie, la Arad, va avea loc un turneu la care vor participa formațiile Bekescsaba (Ungaria), Poli Timișoara, CSM Oradea, HC Minaur Baia Mare, HC Safilar Arad și, cel mai probabil, HCM Constanța. Returul Ligii Naționale va debuta pe 3 februarie, HCM urmând să întâlnească, acasă, pe Uztel Ploiești.
Salariu dublu pentru Eden Hairi
Directorul executiv al clubului HCM Constanța, Nurhan Ali, a declarat, pentru agenția NewsIn, că Vasile Stângă a fost cel care a solicitat ca Eden Hairi să rămână la echipă, în funcția de antrenor secund.
"Se înțeleg foarte bine, Edy este un băiat de mare caracter și, chiar dacă nu mai este antrenor principal, devotamentul și atașamentul său față de acest club sunt apreciate. Drept dovadă, i-am dublat salariul. Hairi a stat ani de zile în umbra unor mari antrenori și a avut ce învăța. Îl înțeleg că ar vrea să plece ca principal din vară, dar noi sperăm să rămână aici", a spus Nurhan Ali.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0316 secunde