„Stejarii” au intrat în cantonament înaintea partidei cu Italia A

183
„Stejarii” au intrat în cantonament înaintea partidei cu Italia A - 1-1673338625.jpg

Articole de la același autor

Naţionala de rugby a României s-a reunit în primul stagiu de pregătire din 2023. Staff-ul tehnic condus de Eugen Apjok a selecţionat pentru acest cantonament 35 de jucători, toţi evoluând în campionatul intern. Singurul jucător din afara României este Robert Irimescu, legitimat la un club din Statele Unite ale Americii, Rugby United New York, aceasta fiind prima lui convocare.

Stagiul a debutat luni, 9 ianuarie, la Bucureşti şi se va încheia cu un meci de pregătire, care va avea loc pe 21 ianuarie, la Viadana (Italia), România A urmând să întâlnească Italia A, informează Federaţia Română de Rugby.

„Este practic o reacomodare la efort pentru jucătorii din ţară pentru că, în această primă parte a pregătirii, accentul va fi pus pe cei care evoluează în campionatul intern, pentru că cei din Franţa deja se află în competiţie, la cluburile lor. Este foarte important să reuşim să îi menţinem pe jucători într-o formă cât mai bună în această perioadă fără meciuri pentru a putea să abordăm cât mai bine competiţia europeană care începe în februarie”, a declarat Eugen Apjok.

Acest cantonament reprezintă practic debutul pregătirii pentru Rugby Europe Championship, competiţie care va avea un nou format din acest sezon, „stejarii” urmând să debuteze pe 4 februarie, la Bucureşti, în compania Poloniei.

XXX

Academia Naţională de Rugby organizează, sâmbătă, 14 ianuarie, de la ora 10.00, la Băicoi, un nou curs de nivel 1 World Rugby pentru antrenori. Înscrierile se fac la adresa [email protected], până cu 24 de ore înaintea cursului.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Rugby / Rugby Romania

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6097 secunde