"Stejarii" joacă la Tbilisi cu trofeul pe masă

104
1 min citire
Naționala de rugby a României va disputa, sâmbătă, începând cu ora 15 (ora României), la Tbilisi, ultimul meci din ediția 2014 a   Cupei Europene a Națiunilor contra Georgiei.
Partida este una cu atât mai importantă cu cât se dispută cu trofeul pe masă. Mai exact, învin-gătoarea de sâmbătă va obține cupa Antim Ivireanu, locul întâi în al doilea eșalon valoric al Europei, dar și prezența în grupa C de la  Cupa Mondială din 2015 alături  de Noua Zeelandă, Argentina, Tonga și Africa 1. 
Echipa care va pierde va ocupa locul secund în Cupa Europeană a Națiunilor și va evolua în Anglia, anul viitor, în grupa D, în compania Franței, Italiei, Irlandei și Canadei.
 Lynn Howells, antrenorul Stejarilor, a ales să facă unele modificări în echipă, față de meciul cu Belgia. 
România a făcut deplasarea în Georgia cu următorul lot: Cătălin Fercu (RCM Timișoara), Mădălin Lemnaru (RCM Timișoara), Csaba Gal (Baia Mare), Robert Dascălu (Steaua), Ionuț Dumitru (Steaua), Florin Vlaicu (Farul Constanța), Valentin Calafeteanu (RCM Timișoara), Mihăița Lazăr (Castres), Andrei Rădoi (Ealing Trailfinders), Paulică Ion (Perpignan), Marius Șirbe (Tarbes), Valentin Popârlan (RCM Timișoara), Viorel Lucaci (Steaua), Mihai Macovei (c) (St Nazaire), Stelian Burcea (RCM Timișoara), Eugen Căpățână (RCM Timișoara), Andrei Ursache (Carcassonne), Horațiu Pungea (Scarlets), Cristian Munteanu (USRP), Vlad Nistor (Castres), Dorin Manole (Orthez), Florin Surugiu (CSM București), Cristian Diniș (Baia Mare). 
Meciul va fi transmis în direct la TVR1 și pe site-ul rugbytv.ro, începând cu ora 15.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0405 secunde