Sud-africană băgată în spital de o vuvuzelă
O sud-africană din Cape Town, Yvonne Mayer, a ajuns la spital cu o leziune pe trahee, după ce a suflat puternic într-o vuvuzelă, încercând să câștige un concurs cu prietenii, desfășurat pe străzile din orașul său. Mayer, care a continuat să sufle, deși a simțit că îi arde gâtul, nu a putut vorbi și mânca două zile din cauza acestei probleme.
Arbitrul Coulibaly, pe picior de plecare
Arbitrul Koman Coulibaly, din Mali, care a anulat eronat un gol al SUA în partida cu Slovenia (2-2), este aproape de excluderea de la Mondiale. Coulibaly a viciat rezultatul partidei, după ce nu a acordat golul regulamentar al lui Edu, din minutul 86 (scorul era 2-2). Cavalerul va fi judecat de FIFA și mai mult ca sigur că va fi exclus din competiție.
Meireles se pregătește să bată Coreea de Nord
Mijlocașul portughez Raul Meireles anunță o prestație bună a echipei sale în partida contra Coreei de Nord, de astăzi. Meireles a spus că, în precedenta dispută, 0-0 cu Coasta de Fildeș, lusitanilor le-a lipsit doar golul, în rest fiind mulțumit de modul în care a fost abordat meciul, tactic și din punctul de vedere al voinței de victorie.
Președintele Braziliei nu-i dă șanse Argentinei
Luiz Inacio da Silva, președintele Braziliei, a declarat că Argentina nu-i va rezista echipei sale naționale când cele două formații se vor întâlni în meci direct în Africa de Sud. Da Silva apreciază jocul elevilor lui Maradona, dar crede că, atunci când va da piept cu Brazilia, totul se va sfârși pentru Messi și compania.
Explozie puternică în apropiere de "Soccer City"
O puternică explozie s-a auzit, ieri, în apropierea stadionului "Soccer City" din Johannesburg, unda de șoc fiind simțită și la centrul de presă, care se află la 500 de metri de arenă. Potrivit unor surse din poliție, explozia s-a produs la o fabrică de explozibil pentru detonările din carierele din Africa de Sud.