Campionatele Europene Universitare de handbal

Studentele de la "Ovidius", pe locul 6. Tricolorii, campioni!

178
Studentele de la

Articole de la același autor

Echipa feminină de handbal a Universității "Ovidius" din Constanța a ocupat locul 6 în clasamentul final al Campionatului European Universitar, competiție care s-a desfășurat, săptămâna trecută, la Antequera (Spania). 


În ultimul joc, cel pentru locurile 5-6, formația dobrogeană, antrenată de Adrian Georgescu și Florin Cazan, a fost învinsă, sâmbătă, de echipa Universității Oslo (Norvegia), scor 28-32. 


Dacă fetele au ratat podiumul, în schimb, băieții au dat marea lovitură! Studenții Universității "Ștefan cel Mare" din Suceava a învins, în finală, cu scorul de 23-22 (14-9), formația Universității Duisburg-Essen (Germania), cucerind astfel titlul continental. 


Tricolorii debutaseră cu stângul în competiție, pierzând primul meci, 17-22, chiar în fața Universității Duisburg-Essen, în grupă, dar apoi au câștigat cu 36-24 celălalt meci din grupă, cu echipa Universității Marmara (Turcia), pentru ca în sferturi să câștige cu 26-23 contra echipei Universității Malaga (Spania), iar în semifinale au învins Universitatea Montpellier (Franța), cu scorul de 28-25. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3395 secunde