După mai bine de două săptămâni de pauză, provocată de acțiunile echipei naționale, handbalistele de la CS Tomis Constanța revin în arenă, cu un meci împotriva HCM-ului Baia Mare.
Restantă din etapa a patra a Ligii Naționale de handbal feminin, întâlnirea de astăzi, de la Baia Mare, dintre HCM-ul local și CS Tomis, se anunță deschisă oricărui rezultat.
Gazdele merg bine în cupele europene, fiind calificate în turul trei al Cupei EHF, dar au mai puțin succes în campionatul intern, unde ocupă locul 13, penultimul, cu un singur punct la activ. Cu toate acestea, maramureșencele alcătuiesc un grup unitar, ce evoluează de trei ani în aceeași formulă, din care se remarcă două jucătoare de națională, Camelia Balint și Anamaria Geiger.
Nici în tabăra constănțeană, lucrurile nu sunt roze. CS Tomis se situează pe poziția a noua, cu două puncte, departe de aspirațiile europene ale conducerii clubului. Tehnicienii Dumitru Muși și Mircea Bucă nu vor putea conta pe două handbaliste importante, Cristina Georgescu și Georgeta Grigore, ambele accidentate (entorsă la umăr, respectiv mâna în ghips).
Mai mult, cum portărițele Csilla Fekete și Raluca Avram nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor, antrenorii constănțeni s-au văzut nevoiți să o readucă la echipă pe veterana Doina Avram, urmând a decide la fața locului pe cine vor titulariza între buturi.
Constănțenii se tem de arbitraj
"Mergem la Baia Mare să ne batem pentru un rezultat bun. Va fi un meci greu, noi nu avem valori deosebite și suferim la capitolul omogenitate. Ne păstrăm, însă, optimismul, ne-am pregătit bine și, dacă arbitrii ne vor lăsa să jucăm, putem spera cel puțin la un punct", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul executiv al CS Tomis, prof. Traian Bucovală.
Partida de la Baia Mare începe la ora 15 și este arbitrată de brigada argeșeană Fâneață / Moldoveanu.
Handbalistele constănțene vor încheia săptămâna cu un joc și mai greu, duminică, pe teren propriu, în compania Oltchim-ului Râmnicu Vâlcea.