Directorul executiv al DSJ Constanța, Elena Frîncu:

"Suntem onorați să găzduim Jocurile Mării Negre"

477
< 1 min citire
Directorul executiv al Direcției pentru Sport a Județului Constanța, Elena Frîncu, a participat, joi și vineri, la Poiana Brașov, la lucrările Comitetului de administrație al Jocurilor Mării Negre, competiție a cărei ediție secundă va fi găzduită de țara noastră.
La reuniune, organizată de Agenția Națională pentru Sport, au luat parte reprezentanți ai Albaniei, Armeniei, Azerbaidjanului, Georgiei, Greciei, Republicii Moldova, Rusiei, Serbiei, Turciei, Ucrainei și României, tema principală a dezbaterilor fiind analiza stadiului pregătirilor pentru desfășurarea ediției de la Constanța 2010. La competiție, se estimează că vor participa aproximativ 3.000 de sportivi și tehnicieni din 12 țări.
"Misiunea echipei sportive a Constanței este deosebit de onorantă, dar credem că totul va fi la înălțime, deși suntem la nivelul… mării. Constanța este o mare consumatoare de sport, iar organizarea celei de-a doua ediții a Jocurilor Mării Negre se constituie într-o provocare de substanță", a declarat Elena Frîncu.
Următoarea reuniune a membrilor CA va avea loc la Constanța, în prima parte a anului 2009.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0301 secunde