Tabără de baschet pentru copii, organizată de "Big Ghiță", la Constanța Fostul baschetbalist al naționalei României

735

Ghiță Mureșan a anunțat, vineri, că, vara aceasta,  va susține, în premieră, taberele tradiționale destinate copiilor pasionați de baschet, în cinci orașe din România, printre care și Constanța.

Circuitul "Ghiță Mureșan Summer Camp Tour 2011", lansat de fostul jucător în NBA, este conceput sub forma unui turneu în cinci dintre ma-rile orașe ale României: Cluj, Timi-șoara, Brașov, București și Constanța.
Startul acțiunii se va da luni, 1 august, la Cluj, iar timp de aproape o lună, în intervalul 1-24 august, tabăra itinerantă va primi un număr de câte 120 de copii, cu vârste cuprinse între 9-11 ani și 12-14 ani, pentru fiecare oraș. Participarea copiilor este gratuită, iar înscrierile se fac pe site-ul ghitamuresan.ro.
"Peste 600 de copii vor descoperi din nou tainele baschetului, în cele cinci orașe în care ne vom afla în luna august", a declarat "Big Ghiță".
Iată și programul complet al turneului: Cluj (1-4 august; Polus Center), Timișoara (6-9 august; Iulius Mall), Brașov (11-14 august; Complex Comercial Carrefour), București (16-19 august; Băneasa Shopping City) și Constanța (21-24 august; Complex Comercial TOM).
"Bineînțeles, copiii noștri vor participa la eveniment. Toți sunt nerăbdători să-l întâlnească pe Uriașul din Carpați, care să le vorbească despre rețeta succesului ce l-a propulsat în NBA, cel mai tare campionat de baschet din lume", a declarat, pentru "Cuget Liber", pre-ședintele CS Phoenix Constanța, Cristian Mânăstireanu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 23 Decembrie 2010
Stire din Sport : Baschet-show
Pagina a fost generata in 1.05 secunde