Tenis: Ana Bogdan, calificată în semifinalele turneului de la Dubai (ITF)

129
Tenis: Ana Bogdan, calificată în semifinalele turneului de la Dubai (ITF) - anabogdan696x392-1576154864.jpg

Articole recomandate

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat, joi, în semifinalele turneului ITF de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari, în urma victoriei cu 6-2, 6-2 în fața polonezei Katarzyna Kawa.

Ana Bogdan (27 ani, 121 WTA) s-a impus într-o oră și 14 minute.

Aceasta a fost a doua victorie a româncei în tot atâtea meciuri cu Kawa (27 ani, 127 WTA), după cea din 2015, în primul tur la Katowice, cu 2-6, 6-2, 6-0.

În penultimul act, Ana Bogdan o va înfrunta pe belgianca Greet Minnen, victorioasă cu 6-1, 6-3 în fața austriecei Barbara Haas (22 ani, 122 WTA).

Singurul duel dintre cele două s-a consumat în 2015, la Bath (Marea Britanie, 25.000 dolari), Bogdan câștigând cu 6-2, 6-4 în optimi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5242 secunde