Tenis / Andreea Mitu, calificată în optimile turneului WTA de la Katowice
Articole recomandate
FOTO. Baschet feminin / CSM CSU Constanţa a câştigat în premieră titlul de campioană naţională!
24 Aprilie 2024
DOLIU ÎN PRESĂ! A murit unul dintre cei mai buni fotoreporteri
22 Aprilie 2024
Vești bune din sport. Echipa masculină de sabie a României, medaliată cu argint la Mondialele de juniori
20 Aprilie 2024
Jucătoarea română de tenis Andreea Mitu s-a calificat, cu emoții, în optimile de finală ale turneului WTA de la Katowice (Polonia), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, luni, după ce a dispus cu 4-6, 6-2, 7-5 de elvețianca Romina Oprandi.
Mitu (24 ani, 110 WTA) a obținut victoria la capătul unui meci care a durat o oră și 51 minute, în fața unei adversare de 30 de ani, aflată pe locul 134 în lume, dar care în 2013 era pe locul 32 în ierarhia WTA.
Primul set a fost echilibrat, după break-uri reușite în primele două ghemuri de cele două jucătoare, Oprandi a câștigat din nou pe serviciul româncei la scorul de 4-4, iar apoi a încheiat setul în 35 de minute.
În setul secund, Mitu a înclinat balanța la 3-2, printr-un break (4-2), iar apoi a salvat două mingi de break și nu a mai cedat inițiativa, adjudecându-și setul cu 6-2, în 27 de minute.
În decisiv, Andreea Mitu a condus cu 1-0 și 2-1, însă Oprandi a luat trei ghemuri la rând și s-a desprins la 2-4. Mitu s-a mobilizat, și-a câștigat serviciul, apoi a reușit un break la zero și a preluat conducere cu 5-4 după ce și-a făcut din nou serviciul. Elvețianca a egalat la 5-5, după care Andreea Mitu a fost nevoită să salveze trei mingi de break, a făcut 6-5 în cele din urmă, iar apoi s-a impus cu 7-5.
Andreea a avut unele probleme cu serviciul, în special cu al doilea (procentaj de doar 33%), comițând 8 duble greșeli.
Potrivit Agerpres, Andreea Mitu și-a asigurat 3.310 dolari și 30 de puncte WTA, iar adversara sa din optimi va fi învingătoarea dintre croata Donna Vekic și belgianca Kirsten Flipkens.
Andreea Mitu va juca și la dublu, alături de Elena Bogdan, adversarele din runda inaugurală fiind Naomi Broady (Marea Britanie) și Alicja Rosolska (Polonia).

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 28 Februarie 2016
Joi, 25 Februarie 2016
Miercuri, 17 Februarie 2016
Luni, 15 Februarie 2016
Duminică, 07 Februarie 2016
Marţi, 19 Ianuarie 2016
Duminică, 08 Noiembrie 2015
Marţi, 13 Octombrie 2015
Duminică, 23 August 2015
Joi, 23 Iulie 2015