Provocările cotidiene ale femeilor, dezbătute de tinerele din PSD

229
Provocările cotidiene ale femeilor, dezbătute de tinerele din PSD - provocariletinerelordinpsd-1459784544.jpg

Articole de la același autor

Tineretul Social Democrat (TSD) Constanța, prin Liga Tinerelor Social Democrate (LTSD), a organizat, zilele trecute, o dezbatere ce a avut ca temă "Provocările cotidiene ale femeilor". Obiectivul principal al acestui eveniment a constat în identificarea problemelor reale cu care femeile se confruntă în viața de zi cu zi, indiferent de categoria de vârstă în care se încadrează sau ocupația pe care o au. 


Principalele teme de discuție care au structurat dezbaterea au fost focusate pe următoarele subiecte: menținerea echilibrului, atât mental cât și emoțional, în fața unei provocări; stil de viață sănătos - o nutriție corectă și sport în fiecare zi; piesele esențiale în garderoba de bază a unei femei. În cadrul întâlnirii, tinerele social-democrate au primit sfaturi utile de la specialiștii în domeniu, derulând astfel un dialog constructiv și atingând unul dintre programele dedicate emancipării politice, culturale și civile a femeilor. 


"Fără a ne depărta de obiectivul Ligii Tinerelor Social Democrate, acela de a pregăti și lansa viitoare personalități feminine, atât publice cât și politice, am ales ca temă de dezbatere provocările cotidiene ale femeilor. Am găsit ca fiind esențială identificarea soluțiilor, pentru menținerea echilibrului în fața problemelor noastre ca femei. Având forța de a înfrunta cu succes provocările cotidiene reprezintă temelia devenirii noastre ca femei politice, ca modele de urmat pentru societate. Doar prin puterea exemplului vom reuși să-i sprijinim pe cei din jurul nostru să depășească impedimentele și să-și găsească orientarea", a declarat Rebecca Zgură, coordonatorul Ligii Tinerelor Social Democrate.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.463 secunde