Tenis / Laura Ioana Paar, eliminată în calificări, la Roland Garros

128
Tenis / Laura Ioana Paar, eliminată în calificări, la Roland Garros - tenislaura-1621925893.jpg

Articole de la același autor

Jucătoarea română de tenis Laura Ioana Paar (32 ani, 243 WTA) a ratat, luni, 24 mai, accesul în runda a doua a calificărilor pe tabloul principal la Roland Garros, al doilea turneul de Grand Slam al anului. 
În turul întâi al sesiunii de calificări, Laura Ioana Paar a fost învinsă, scor 2-6, 1-6, de Nuria Parrizas Diaz (Spania; 29 ani, 165 WTA), după o partidă care a durat o oră şi 12 minute. 


Tot luni, 24 mai, în primul tur al calificărilor mai evoluează Jaqueline Cristian (contra americancei Louisa Chirico), Alexandra Dulgheru (împotriva chinezoaicei Yafan Wang), Gabriela Talabă (contra chinezoaicei Yue Yuan), Monica Niculescu (împotriva belgiencei Ysaline Bonaventure) şi Marius Copil (contra chilianului Marcelo Tomas Barrios Vera). 
Marţi, 25 mai, vor evolua în primul tur al fazei preliminare Irina Bara (împotriva britanicei Jodie Burrage) şi Elena Gabriela Ruse (contra franţuzoaicei Aubane Droguet). 


Sunt calificate direct pe tabloul principal Sorana Cîrstea, Patricia Ţig, Irina Begu şi Ana Bogdan. 
Constănţeanca Simona Halep (3 WTA) nu este prezentă la Internaţionalele Franţei, din cauza unei accidentări. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.4255 secunde