Tenis / Maria Șarapova s-a calificat în optimile de finală la Madrid

659
Tenis / Maria Șarapova s-a calificat în optimile de finală la Madrid - mariaarapova-1430845050.jpg

Articole recomandate

Jucătoarea rusă de tenis Maria Șarapova, deținătoarea titlului, s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 4.185.405 euro, învingând-o în două seturi, 6-1, 6-2, după 73 minute de joc, pe columbiana Mariana Duque-Marino, într-o partidă din turul 2 al competiției, disputată marți.



Șarapova, cap de serie numărul 3 la turneul organizat de Ion Țiriac, pe care l-a câștigat anul trecut, după o finală în care a învins-o pe românca Simona Halep (1-6, 6-2, 6-3), o va avea ca adversară în optimi pe învingătoarea partidei dintre Karolina Pliskova (Cehia) și Caroline Garcia (Franța), potrivit Agerpres.ro.

Tot marți, belarusa Victoria Azarenka a dispus cu 6-3, 6-3 de croata Ajla Tomljanovic, urmând să o întâlnească în turul următor pe americanca Serena Williams, principala favorită a competiției din capitala Spaniei, care a trecut luni, cu 6-4, 6-0, de compatrioata sa Sloane Stephens.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5303 secunde