Tenis: Novak Djokovic a renunţat la turneul Masters 1.000 de la Miami

1656
Tenis: Novak Djokovic a renunţat la turneul Masters 1.000 de la Miami - fbnovakdjokovici-1710605019.jpg

Articole de la același autor

Sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial al tenisului masculin, a declarat forfait sâmbătă pentru turneul ATP Masters 1.000 de la Miami, care va avea loc între 20 şi 31 martie, la câteva zile după ce a fost eliminat surprinzător în turul 3 al turneului de la Indian Wells, informează AFP.

"Din păcate, anul acesta nu voi juca la turneul de la Miami. În această etapă a carierei mele, trebuie să găsesc un echilibru între viaţa mea privată şi programul meu profesional", a scris sârbul în vârstă de 36 de ani pe reţelele de socializare.

Luni, Djokovic a fost eliminat în turul 3 la alt turneu Masters 1.000 din SUA, cel de la Indian Wells, de italianul Luca Nardi, în vârstă de 20 de ani, locul 123 ATP.

Câştigătorul a 24 de turnee de Mare Şlem a revenit în circuit în California după înfrângerea pe care a suferit-o în ianuarie în semifinala de la Australian Open.

"Sunt într-un ciclu negativ de trei sau patru turnee", a explicat sârbul după înfrângerea în faţa lui Nardi.

"Joc mai puine turnee, sunt mai selectiv, aşa că nu mă simt deloc bine să pierd atât de devreme. Nu am câştigat încă niciun titlu anul acesta, nu sunt obişnuit cu aşa ceva, dar asta e situaţia", a adăugat el.

Djokovic nu a indicat unde va juca din nou, în condiţiile în care se apropie sezonul pe zgură, cu turneul de la Monte Carlo, programat între 7 şi 14 aprilie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.1869 secunde