Tenis / Simona Halep, afectată de căldura de la Melbourne. „Mă durea stomacul, mă durea ficatul”

118
Tenis / Simona Halep, afectată de căldura de la Melbourne. „Mă durea stomacul, mă durea ficatul” - 32958176739660825601440-1643020642.jpg

Articole de la același autor

Jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep (30 ani, 15 WTA) a declarat, pentru Eurosport, după eliminarea din optimile de finală de la Australian Open, că a fost afectată de căldura excesivă din timpul meciului, disputat la o temperatură de 32 grade Celsius.

„Îmi place să joc pe căldură, dar nu în exces. A fost foarte cald astăzi, m-am resimţit încă din primul set, mă durea stomacul, mă durea ficatul. Ce pot să spun este că mă simt destul de împăcată pentru că am dat tot ce am putut pe teren.

A fost un meci bun din punctul meu de vedere, contra unei jucătoare care evoluează extraordinar, o luptătoare desăvârşită, mereu am jucat trei ore cu ea. Tot respectul pentru ea, a meritat să câştige”, a declarat Simona Halep.

Desemnată cap de serie nr. 14, constănţeanca a fost învinsă, scor 4-6, 6-3, 4-6, de Alize Cornet (Franţa; 32 ani, 61 WTA), într-o partidă disputată luni, 24 ianuarie, în optimile turneului de la Melbourne.

Foto: eurosport.ro / Getty Images 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5004 secunde