Tenis / Sloane Stephens, adversara Elinei Svitolina în finala Turneului Campioanelor

121
Tenis / Sloane Stephens, adversara Elinei Svitolina în finala Turneului Campioanelor - sloanestephens-1540649933.jpg

Articole recomandate

Jucătoarea americană de tenis Sloane Stephens, numărul 6 mondial, s-a calificat în finala Turneului Campioanelor, învingând-o în trei seturi, 0-6, 6-4, 6-1, pe Karolina Pliskova din Cehia (locul 8 WTA), în cea de-a doua semifinală disputată sâmbătă la Singapore.


După ce a pierdut fără drept de apel primul set, fără să câștige nici măcar un ghem, Stephens a reușit să se impună în următoarele două seturi și să acceadă în ultimul act al competiției de final de sezon din circuitul feminin.


Reprezentanta Statelor Unite se va lupta pentru trofeu cu ucraineanca Elina Svitolina (locul 7 WTA), care a trecut în prima semifinală, tot în trei seturi, 7-5, 6-7 (5/7), 6-4, de olandeza Kiki Bertens, înlocuitoarea româncei Simona Halep, numărul unu mondial, care a declarat forfait pentru Turneul Campioanelor din cauza problemelor la spate.


Elina Svitolina și Sloane Stephens s-au întâlnit în trei ocazii până acum, americanca obținând două victorii, ultima dintre ele anul acesta, în semifinalele turneului de la Montreal (6-3, 6-3).


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 27 Octombrie 2018
Stire din Sport : FC Viitorul, deplasare la Botoșani
Pagina a fost generata in 0.8981 secunde