Atacantul Tibi Moldovan, pus pe lista de transferări de Farul, era dat, vineri, și în atenția clubului OFI Creta (Grecia, prima ligă, locul 14 din 16 echipe), care l-ar dori pentru probe.
La această echipă mai joacă doi români, Bărcăuan și Șuleap, dar ar fi monitorizați, în vederea unor transferuri, și Moldovan (27 ani), și Ionuț Savu (32 ani), ultima dată la Dacia Mioveni.
Tibor a declarat însă, pentru "Cuget Liber", vineri la prânz, că nu știe nimic despre această variantă. Atacantul este în continuare în căutarea unei echipe. În ultimul timp, s-a vorbit de interesul lui FCM Tg. Mureș (Liga a II-a), dar se pare că această pistă s-a cam răcit.
Altfel, tot vineri la prânz, fundașul stânga Cosmin Pașcovici, fost la Farul și actualmente la UTA, a declarat că, deocamdată, întoarcerea sa la Constanța nu se produce.
Lucian Pârvu a semnat contractul cu Pandurii
Mijlocașul Lucian Pârvu, transferat de Pandurii Tg. Jiu de la Farul, a semnat, vineri, contractul cu noua sa formație. Înțelegerea se întinde pe doi ani și jumătate.
"Sunt aproape de casă și sper să-mi fie bine. Vreau, în primul rând, să joc mai mult ca la Farul", a declarat Pârvu, pentru "Cuget Liber".
Potrivit agentului FIFA Florin Manea, Pandurii l-a achiziționat pe Pârvu pentru aproximativ 35.000 de euro.
Tot vineri, Lucian a efectuat vizita medicală cu Pandurii. Controlul a avut loc la Policlinica Sportivă din Craiova, după ce lotul pregătit de antrenorul Sorin Cârțu s-a reunit la Tg. Jiu. Au fost prezenți 30 de jucători, printre care și foștii fariști Stanca, Popete și Liviu Mihai, Tilincă fiind accidentat.