Tinerii iubitori de șah și-au "antrenat" mintea la Cupa Primăverii

417
2
La Cumpăna, a avut loc Cupa Primăverii - șah rapid, competiție rezervată tinerilor iubitori ai sportului minții. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cumpăna, reprezentate prin primar Mariana Gâju, în colaborare cu profesorii instructori de șah Georgeta și Nicolae Alexandru Ercsei. 

La concurs, au participat 41 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, din localitățile Constanța, Mangalia, Cumpăna, Topraisar, Agigea și Mereni. Din Constanța, au fost prezenți elevi ai școlilor nr. 37, nr. 18 "Jean Bart", "Nicolae Tonitza", nr. 36, precum și cei ai Grădiniței nr. 33. 

Printre participanți, s-a regăsit și Andreea Panaite (11 ani), care a câștigat bronzul la Campionatele Europene. Cei mai mici participanți au avut vârsta de 4 ani și 3 luni, aceștia rezistând cu stoicism la toate cele 7 runde ale campionatului. 

Iată câștigătorii la general: 1. Andreea Panaite, 2. Dorin Nitor, 3. Estera Ercsei. Locul 4 la general și primul loc la băieți 14 ani a fost câștigat de Iacob Radu, din Cumpăna, acesta câștigând, de asemenea, locul 4 la finala Campionatelor Naționale Școlare "Elisabeta Polihroniade" la dezlegări. 

Rezultatele la băieți 10 ani: 1. Tiberiu Hăbășescu, 2. Claudiu Emin, 3. Adrian Vasile; băieți 12 ani: 1. Gabriel Brindea, 2. Andrei Eftei, 3. Călin Antohi; băieți 8 ani: 1. David Borșaru, 2. Mihai Cojocaru, 3. Andrei Croitor; fete 8 ani: 1. Iolanda Ercsei, 2. Alexandra Maican, 3. Oana Bălan; fete 10 ani: 1. Diana Iancaș, Oana Cojocaru, 3. Adina Toma. 

Câștigătorii au fost recompensați cu premii, cupe, medalii și diplome. Ceilalți competitori au primit încurajări și premii de participare constând într-o diplomă și o carte.

Comentează știrea

sahtekir
21 martie 2013
Corectie nume fete 10 ani

O mica corectie: La fete 10 ani: 1. Diana Tamasi

EscorteDinRomania.ro
31 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Marţi, 19 Februarie 2013
Stire din Sport : "Regii" Constanței, start perfect
Pagina a fost generata in 0.3017 secunde