Naționala de rugby sub 20 de ani a României a susținut, pe stadionul "Arcul de Triumf" din București, primul meci de trial pentru formarea lotului care va merge la Campionatul Mondial din Chile 2008.
Sub comanda antrenorilor Constantin Vlad, Adrian Costache și Virgil Năstase, 40
de sportivi au intrat în grămadă, dornici de a demonstra selec-ționerilor că merită un loc în XV-le pentru CM. Tehnicienii au alcă-
tuit ad-hoc două team-uri, "echipa albastră" și "echipa galbenă",
față în față aflându-se și constănțenii Pîrvu, Petreanu, Munteanu, Pastramă (CS Cleopatra), Zainea, Strutinsky (RCJ Farul), respectiv Florea (RCJ Farul), Puișoru, Damian și Graur (CS Cleopatra).
Deși au avut parte de un teren greu, sportivii au excelat la capitolul ambiție și angajament fizic, reușind un joc chiar plăcut pe alocuri, prin combativitate și acțiunile în forță ale primelor linii. Principalele deficiențe au fost organizarea tactică și repunerile în tușă, dar, în această fază a pregătirilor, ele sunt inerente.
După trial, 35 de jucători vor rămâne în lot și vor merge cu România U20 în următorul cantonament, la Snagov, între
8 și 18 februarie, când sunt programate și două meciuri de verificare, cu Dinamo și Olimpia. Conform site-ului rugby.ro, ei vor avea apoi șansa unor stagii de pregătire montană, la Piatra Arsă și Poiana Brașov.
Campionatul Mondial U20, divizia a doua valorică, se va disputa în perioada 11-28 aprilie, în Chile. Adversarele României vor fi Georgia, Uruguay, Chile, Jamaica, Namibia, Coreea de Sud și o altă formație din calificări.
# # #
În afară de echipa organizatoare, Poli Iași, la Memorialul "Sandu Ville Gorun", competiție care va avea loc între 14 și 16 februarie, vor mai participa formațiile Constructorul-Cleopatra, Bucovina Suceava, Rulmentul Bârlad, naționala sub 20 de ani a România U20, plus o altă echipă ce va fi stabilită curând.