Tomis vrea să facă o figură frumoasă în meciul cu Oltchim

857
Tomis vrea să facă o figură frumoasă în meciul cu Oltchim - 03ea1650a51bb2cba14bb6fe15c12b46.jpg
Handbalistele constănțene joacă sâmbătă, pe teren propriu, cu cea mai bună echipă din România. Ambele formații vin după victorii în prima rundă a Ligii Naționale, dar oaspetele sunt favoritele certe
ale întâlnirii.

Tomis Constanța și-a propus un obiectiv îndrăzneț în acest sezon, clasarea pe podium sau, în cel mai rău caz, locul cinci. Începutul de sezon a fost reușit, victorie în deplasare cu U Cluj (25-24), dar sâmbătă vine pe litoral super-campioana Oltchim Rm. Vâlcea, care a plecat și ea cu o victorie în campionat (37-24, acasă, cu HC Oțelul Galați) și care are 13 jucătoare dintre cele 19 convocate la Națională pentru Cupa Mondială din Danemarca. Meciul se joacă mâine, de la ora 12, în direct la Digi Sport.
Tomis și Oltchim s-au întâlnit și înainte de startul Ligii Națio-nale, într-un amical la Rm. Vâlcea, campioanele impunându-se cu 44-20 (20-9). Astfel că vâlcencele au clar prima șansă la Con-stanța, cu atât mai mult cu cât Tomis suferă la capitolul omo-genitate și are și unele probleme de lot, cu câteva zile în urmă fiind operată de menisc și Diana Pătru. Chiar și așa însă, constănțencele vor să facă o figură frumoasă.
"Oltchim e favorită certă, nu comentăm acest aspect. Însă fetele noastre vor să joace cât mai bine și să se ridice cât pot la nivelul adversarelor, care au de partea lor experiența, valoarea individuală și omogenitatea. La noi, va mai dura până se vor suda relațiile de joc și, în plus, suntem descoperiți pe două posturi, pivot și inter stânga, afectate de accidentări. Ne dorim însă o prestație elaborată și tehnică, prin care să ne mulțumim suporterii", a declarat, pentru "Cuget Liber", Traian Bucovală, directorul executiv al Tomisului.
v v v
În etapa secundă a Ligii Naționale masculine, U Timișoara (locul 9, 0 puncte, 26-27 golaveraj) - HCM Constanța (1, 2p, 36-23) se joacă duminică, 13 septembrie, de la ora 11, iar U Cluj (7, 1p, 23-23) - CSM Medgidia (6, 2p, 27-26) mâine, de la ora 18.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.685 secunde