FC Viitorul este noua deținătoare a Supercupei României. Echipa constănțeană a câștigat, sâmbătă seară, scor 1-0 (0-0), meciul cu CFR Cluj, campioana en-titre, golul victoriei fiind marcat când toată lumea se gândea deja la prelungiri.
Disputat pe stadionul "Ilie Oană" din Ploiești, meciul pentru Supercupa României a adus față în față câștigătoarea Cupei României și campioana Ligii 1, iar FC Viitorul s-a simțit ca acasă, fiind susținută de aproximativ 800 de suporteri constănțeni, dar și de ploieștenii veniți pentru a urmări cele mai bune echipe ale ultimului sezon.
Partida a fost echilibrată, cu situații de a înscrie la ambele porți, dar golul care a făcut diferența a venit târziu, abia în min. 86, când Andrei Artean a prins un șut formidabil de la 30 metri, fără speranțe pentru portarul Arlauskis.
Andrei Artean a fost desemnat la finalul meciului și cel mai bun jucător al întâlnirii, nu numai grație golului care a decis câștigătoarea, ci și evoluției foarte bune de pe parcursul jocului.
FC Viitorul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Tordai, Mladen, Țîru, Iacob, De Nooijer (min. 73, Kuipers), Houri, Artean, Vînă, Mățan, Iancu (min. 61, Calcan), Ganea (min. 73, Leca).
Vedeta Viitorului, Ianis Hagi, nu a jucat niciun minut, prioritate fiind în această perioadă transferul în străinătate. Cea mai probabilă destinație - Spartak Moscova.
XXX
Performanță unică reușită de FC Viitorul în fotbalul românesc, după ce formația pregătită de Gheorghe Hagi a câștigat și Supercupa României. După titlul național din 2017, FC Viitorul a reușit, în 2019, să cucerească atât Cupa, cât și Supercupa României.
Mai mult decât atât, FC Viitorul este echipa cu cea mai importantă ascensiune din istoria fotbalului românesc, pentru că niciun alt club nu a reușit ca, la doar zece ani de la înființare și în numai șapte ani în primul eșalon, să cucerească toate trofeele din campionatul intern. În plus, la toate aceste realizări - titlul național, Cupa României și Supercupa României -, peste 50% din jucătorii aflați în lotul Viitorului au fost crescuți și formați la Academia Hagi.