Transfer nou pentru CSU Neptun. Echipa nu a început antrenamentele

184
Transfer nou pentru CSU Neptun. Echipa nu a început antrenamentele - transfer-1594923145.jpg

Articole de la același autor

CSU Neptun a semnat cu o nouă jucătoare, Gabriela Moldoveanu, o cunoștință mai veche a constănțencelor. Handbalista care evoluează pe postul de extremă dreapta a jucat, anul trecut, pentru CSM Slobozia, iar în trecut, a mai evoluat la CSU Neptun.

"Gabriela Moldoveanu este o jucătoare pe care o cunoaștem. Ne bucurăm că am reușit să perfectăm acest transfer!", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CSU Neptun, Silviu Băiceanu.

Până în momentul de față, echipa nu și-a reluat antrenamentele, ceea ce ar putea reprezenta un pericol pentru formația de la malul mării.

CSU Neptun nu a primit încă niciun buget din partea autorităților locale pentru sezonul viitor, dar acest lucru s-ar putea întâmpla la finalul lunii iulie, atunci când va avea loc ședința de Consiliu Local.

"Nu știm ce se va întâmpla. Sperăm să primim un buget din partea autorităților, care să ne ajute pentru sezonul următor. Dacă nu vom primi acest buget, există riscul să ne retragem din campionat, dar nu cred că este cazul de așa ceva. Am terminat pe primul loc în grupa noastră, dacă nu vom primi bugetul, ar trebui ca 90 la sută dintre echipele constănțene să nu primească niciun ban", a concluzionat Silviu Băiceanu. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5947 secunde