Tricolorii lui Alibec au ratat calificarea la Europene

250
< 1 min citire
Echipa națională de fotbal Under-19 a României a ratat calificarea la turneul final al Campionatului European (Ucraina, 21 iulie - 2 august), după ce a încheiat doar pe locul trei Turneul de Elită, fază care asigura accesul la competiția continentală.
Turneul s-a desfășurat în Franța, România pierzând, sâmbătă, la Saint-Lo, în prezența a 2.700 spectatori, meciul decisiv, contra selecționatei țării gazdă, scor 0-3. La tricolori, atacantul Farului Denis Alibec a fost titular și a jucat până în minutul 80, când a fost înlocuit cu Gogoșoiu, de la U Craiova.
Cu patru puncte acumulate (2-0 cu Letonia - un gol Alibec, și 1-1 cu Norvegia), România a ocupat locul trei, în spatele nordicilor (5p) și a francezilor (6p), care au obținut calificarea la Euro. Letonia a fost ultima, cu un punct. După primele două meciuri, tricolorii erau lideri în clasament, totul decizându-se în ultima rundă, francezii profitând de egalul, 0-0, dintre Norvegia și Letonia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0345 secunde