Tricolorii lui Stângă, victorie chinuită în amicalul cu Cehia B

2198

Articole de la același autor

Aflată în pregătiri, în vederea barajului cu Rusia, decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2011, reprezentativa masculină de handbal a României a susținut, în week-end-ul trecut, două meciuri amicale, în compania selecționatei secunde a Cehiei.
Primul joc a avut loc sâmbătă, la Buzău, și s-a încheiat cu victoria la limită a tricolorilor lui Vasile Stângă, scor 30-29, după ce, la pauză, cehii erau în avantaj, 15-14.

Munteanu, noul secund al naționalei
Noul antrenor secund al naționalei de handbal masculin a României este Nicolae Munteanu. Acesta a activat ultima dată la Steaua București și îl înlocuiește în funcție pe Sorin Toacsen.
"Am decis că e mai bine să renunț, pentru că vreau să mă ocup mai bine de segmentul juniori și tineret. Sunt antrenor federal, normal că voi merge și la meciurile echipei naționale de seniori, dar îndeaproape mă voi ocupa de juniori și tineret", a declarat, sâmbătă, Sorin Toacsen.
Antrenorii Vasile Stângă și Nicolae Munteanu au lucrat împreună ultima dată la Steaua București, în sezonul 2005 / 2006, când formația militară a câștigat Challenge Cup.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 13 Aprilie 2010
Stire din Sport : Doamne, ce-ai avut cu noi?
Pagina a fost generata in 0.4963 secunde