Naționala de fotbal U19 a României a înregistrat un nou rezultat pozitiv la Turul de Elită din Serbia. După 4-0, în prima etapă, cu Ungaria, jucătorii pregătiți de Ovidiu Stîngă au remizat cu Germania, scor 1-1. Nemții au deschis scorul în min. 87, prin Hofmann, iar tricolorii au egalat în ultimul minut, prin Alexandru Ioniță. În echipa României au fost titulari patru jucători ai Academiei Hagi: Alexandru Buzbuchi, Ionuț Puțanu, Gabriel Iancu și Cristian Gavra. Un alt constănțean, Bogdan Țîru, nu a putut evolua fiind suspendat. România: Buzbuchi, Nica, Dobrosavlevici (min. 74, Ioniță), Puțanu, Popescu, Stanciu, Vaștag, Roman (min. 60, Stănescu), Manole, Gavra (min. 70, Andone), Iancu.
În celălalt meci al Grupei a 3-a, Serbia - Ungaria 1-0.
Clasamentul Grupei a 3-a: 1. România (4 p), 2. Serbia (4 p), 3. Germania (2 p), 4. Ungaria (0 p).
La turneul final al Campionatului European din Estonia se va califica doar prima echipă clasată.
Astăzi, de la ora 18.00, are loc partida decisivă, România U19 - Serbia U19, învingătoarea asigurându-și biletele pentru Euro.