Pentru Cupa României, se boxează la Constanța

Tunete și fulgere în "ringul magic"

895
Federația Română și Asociația Județeană de Box, cu sprijinul administrației locale, Direcției pentru Sport a Județului Constanța, CS Farul, Hotelului Flora și Restaurantului Delfinul, organizează, în perioada 4-10 februarie, pe litoral,
Cupa României.

Cei mai buni pugiliști români ai momentului își dau întâlnire la Constanța. Ei vor urca în ring și își vor împărți pumni într-o veselie, pentru a deveni campionii Cupei.
Competiția va fi găzduită de Complexul Sportiv Tomis și va fi structurată pe 11 categorii de greutate: 48, 51, 54, 57, 60, 64, 69, 75, 81, 91 și +91 de kilograme. În total, aproximativ 120 de luptători vor fi prezenți pe litoral, într-o întrecere al cărei principal scop îl reprezintă depistarea sportivilor talentați, în vederea selecționării și promovării lor în lotul național.
Constanța are opt reprezentanți la Cupa României: Ionuț Gheorghe, Florentin Niculescu, Gheorghiță Zbenghea, Alexandru Iorgu, Given Memetali (toți de la CS Farul), Petrică Șchiopu, Elvis Suliman (de la Callatis Mangalia) și Florin Picoi (de la CS Năvodari).
Regalul pugilistic demarează pe 4 februarie, când, de la ora 7.30, va avea loc vizita medicală. Vor urma cântarul oficial (ora 8.00) și ședința tehnică (ora 11, la restaurant Delfinul).
Apoi, din 4 până pe 10 februarie, toate galele sunt programate de la ora 16, intrarea spectatorilor în sală fiind gratuită.

Bani pentru campioni
Boxerii care se vor clasa pe locurile întâi vor primi cupe și diplome din partea federației. De asemenea, campionii vor fi recompensați financiar, câte 300 de lei, bani oferiți de asociația județeană și sponsorii atrași de aceasta.
Delegat general la Cupa României va fi Vasile Câtea, iar observator FRB, Nicolae Iancu. Luptele din ring vor fi urmărite și de antrenorul federal Valentin Vrînceanu.

Toma Matei nu concepe JO 2008 fără Ionuț Gheorghe
Președintele Asociației Județene de Box Constanța, Toma Matei, și-a exprimat convingerea, vineri, în conferința de presă organizată la Sala Sporturilor, că pugilistul Ionuț Gheorghe se va califica la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008.
"Mai sunt două turnee de calificare, în Italia și Grecia. Sunt sigur că Ionuț va ajunge la JO, pentru că adversarii săi cei mai puternici și-au asigurat deja biletele pentru Beijing și nu văd cine l-ar mai putea bate acum", a explicat Toma Matei, adăugând apoi că, la concursul de la Atena, va fi și el prezent, în calitate de arbitru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3617 secunde