La Tenis Club Idu din Mamaia, se încheie, în acest week-end, spectaculoasele Campionate Internaționale de Veterani ale României.
Reunind la start aproximativ 200 de jucători, competiția a ajuns la faza finalelor de dublu și de simplu. Vineri, s-a disputat o finală la simplu, partida Tudora - Ursu (M35+) încheindu-se cu victoria primului, scor 6-1, 6-2. Celelalte finale la simplu care se vor disputa sâmbătă sunt Lorinczi - Caraciuc (M70+) și Rișcuță - Bucur (M50+).
În ceea ce privește finalele la dublu, multe dintre acestea încă nu fuseseră stabilite, asta și fiindcă tabloul meciurilor din semifinale a fost unul extrem de încărcat.
Directorul executiv al turneului, Marian Sandu, a declarat, pentru "Cuget Liber", că îl bucură prezența la turneu a numeroși iubitori ai sportului alb: "Adevărații iubitori ai tenisului, oamenii care stau pe margine pentru a urmări jucătorii, unii dintre aceștia devenindu-le chiar idoli, cunosc bine fenomenul și nu pot rata asemenea evenimente, mai ales când li se oferă toate condițiile, cum este cazul aici, la Constanța. Sunt convins că și sâmbătă asistența va fi la înălțime, pe măsura organizării ireproșabile a Tenis Club Idu", a spus Sandu.
Marian NEDELEA