Ajuns în Spania, Silviu Olteanu bate tot la profesioniști

Un constănțean boxează în Japonia pentru titlul mondial

801
Un constănțean  boxează în Japonia pentru titlul mondial - c2669488ccce76efff3b94dcd2362ee6.jpg
Potrivit arbitrului AIBA Toma Matei, președintele Asociației Județene de Box Constanța, pugilistul născut la Medgidia are ocazia să se încoroneze rege al profesioniștilor pe 26 decembrie.

Silviu Olteanu (32 de ani) este de fel din Medgidia, dar consacrarea ca boxer a cunoscut-o la CS Farul Constanța, club pentru care a cucerit mai multe titluri naționale, cele de la seniori la categoria 48 kg. În urmă cu câțiva ani, a emigrat în Spania, iar în 2005 a trecut la profesioniști. În Spania, Olteanu, care a primit numele de ring "Silvio", și-a întemeiat și familie, căsătorindu-se cu o spaniolă, fiica antrenorului său.
"Vom asista la un eveniment în premieră pentru Medgidia, ca un sportiv de-al locului să evolueze pentru titlul mondial", s-a arătat încântat Toma Matei.
Cariera la profesioniști a lui Olteanu cuprinde 11 victorii (5 prin KO) și 3 înfrângeri. Anul trecut, a cucerit centura de campion al Uniunii Europene (EBU - EU), pe care și-a apărat-o cu succes o dată. Grație rezultatelor obținute, Silviu (locul 22 în BoxRec) a devenit challenger pentru japonezul Daiki Kameda în meciul pentru titlul mondial la categoria muscă, versiunea WBA (World Boxing Asociation).
Partida Kameda - Olteanu se va desfășura pe 26 decembrie la Saitama, într-o sală, Super Arena, de peste 30.000 de locuri. Mult mai tânăr decât Olteanu (are doar 21 de ani), Kameda a susținut până acum la profesioniști 20 de meciuri, câștigând 18 (11 prin KO) și pierzând doar două. Este campion mondial WBA din februarie 2010, iar în topul BoxRec ocupă poziția secundă.
"Am vorbit cu Silviu și este încrezător. Mi-a spus că japonezul pe care-l va întâlni este un tip longilin, mai înalt ca el, dar că speră să-l învingă", ne-a mai spus Toma Matei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 27 Septembrie 2010
Stire din Sport : "Mașina" de pumni
Miercuri, 29 Septembrie 2010
Stire din Sport : Pregătit pentru meciul vieții
Pagina a fost generata in 0.3488 secunde