Dorințele antrenorului SNC-ului, Ion Zlate,

Un loc "călduț" în campionat și viață lungă în Cupa României

518
2 min citire
Un loc
Clasarea pe unul dintre primele șapte locuri în campionat și un parcurs cât mai lung în Cupa României sunt principalele obiective ale echipei de fotbal feminin SN Constanța pe anul 2010.
"Am terminat turul Ligii I pe locul 10, dar, în retur, avem un program mai ușor, urmând a disputa multe meciuri impor-tante pe teren propriu. Dacă vom fructifica acest avantaj, la vară, putem termina pe una din pozițiile 5-7. De asemenea, ne dorim să facem o figură frumoasă și în Cupa României. Cu puțină șansă, putem ajunge în fazele superioare. Nu în ultimul rând, ne-am propus să întărim echipa de junioare, care participă la Campionatul Național, obiectivul fiind calificarea la turneul final, planificat, în vară, chiar la Constanța", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul coordonator al SN Constanța, Ion Zlate.
Programul returului Ligii I la fotbal feminin se va stabili pe 25 ianuarie, zi în care, tot la București, va avea loc și tragerea la sorți a partidelor din Cupa României.
Și cele mai mici fotbaliste, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, vor avea parte de evenimente anul aceasta. Ele vor participa, în luna iulie, la turneul internațional din Bulgaria, unde formația constănțeană, invitată constant în ultimele sezoane, a obținut de fiecare dată rezultate foarte bune.
Altfel, pe plan local, an-trenorul Ion Zlate continuă acțiunile de selecție. Zilnic, la stadionul din spatele Gării CFR, sunt așteptate eleve care doresc să practice fot-balul. Tehnicianul a întocmit deja grupele pe vârste: 7-10 ani, 11-14 ani și 15-18 ani.
Turneele de sală, benefice fotbalistelor
După sărbători, Ion Zlate și-a chemat jucătoarele la pregătiri, iar antrenamentele se vor desfășura, în măsura posibilităților, în sală.
"Fără pregătire fizică, nu se poate face performanță. Pentru dezvoltarea calităților motrice ale jucătoarelor, pentru perfecționarea tehnicii, am ales varianta antrenamentelor în sală, pe spațiu mic. Sper să avem continuitate în pregătire, să depășim problemele de familie sau pe cele provocate de programa școlară. Mizez pe dorința de afirmare și de titularizare a fetelor", a explicat tehnicianul constănțean.
Turneele de sală la care vor fi prezente, în perioada următoare, fotbalistele de la SNC sunt Cupa Unirii (Costinești, 16-17 ianuarie), Cupa Varna / Burgas (Bulgaria,
28-31 ianuarie), Cupa Speranțelor (București, 4-7 februarie) și Cupa 8 Martie (Costinești, 6-8 martie).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0358 secunde