La Clubul Sportiv Tomis Constanța

Un transfer de putere cu multe semne de întrebare

1045
Un transfer de putere cu multe semne de întrebare - 358e8cc035306741104feef98957ac4f.jpg
Handbalul feminin constănțean se duce de râpă. Situația la CS Tomis este dezastruoasă: după ce și-a pierdut antrenorii și o parte dintre jucătoare, echipa merge din eșec în eșec și se apropie de subsolul ierarhiei. În acest timp,
la club, se petrec lucruri interesante, de genul "transfer de putere".

Tomisul seamănă la ora actuală cu un marinar căzut peste bord, într-un ocean învolburat. Îl mai poate oare recupera cineva? Îi mai poate arunca cineva colacul de salvare? Ei bine, se părea că da, iar rolul salvatorului handbalului feminin constănțean revenea Consiliului Județean, care a anunțat cu surle și trâmbițe alocarea de miliarde către acest club.
Așa cum este firesc, cel care plătește pune condiții. Însă, un zvon care umblă prin Constanța ne-a atras atenția: membrii fondatori ai Clubului Sportiv Tomis ar fi obligați să-și înainteze demisiile. Astfel, se nasc o serie de întrebări care își așteaptă răspunsul. De ce trebuie ca oamenii care au pus bazele acestei grupări de mare tradiție să fie înlăturați? Ce se urmărește de fapt prin această manevră? Dacă bugetul de miliarde despre care s-a vorbit chiar este destinat handbalului de performanță, de ce nu s-au făcut plățile la timp, de ce nu s-au achitat restanțele promise, de ce s-a ajuns prin instanțele sportive cu jucătoarele Cristina Zamfir sau Mihaela Pătuleanu, ultima declarată chiar liberă de contract? Oare se vor mai achita acele restanțe? De ce nu se mai implică nimeni la echipă, de ce handbalul feminin este lăsat de izbeliște, contabilizând înfrângeri rușinoase în fața unor adversari pe care, nu cu mult timp în urmă, îi spulbera? Să nu mai fie dorit oare la Constanța handbalul feminin? Ciudată opțiune, în condițiile în care, fie că s-a numit Hidrotehnica, fie că se numește Tomis, echipa n-a dezamăgit. Din contră, este de peste trei decenii în primul eșalon și este o prezență constantă în cupele europene, disputând chiar - unicat pentru Constanța - o finală continentală.

Pentru unii mumă, pentru alții ciumă
Analizând situația, ești îndreptățit să crezi că cineva chiar dorește distrugerea echipei. Tomisul este înconjurată de dispreț și răutate. Fetele nu sunt respectate, deși prin efortul lor nu au căutat decât să facă o imagine frumoasă orașului. Pe mulți dintre suporterii handbalului feminin i-am auzit întrebându-se: așa cum se dau bani la rugby (și aș adăuga eu: mult prea mulți în comparație cu perfor-manțele înregistrate!), la handbal masculin sau la alte discipline, de ce nu poate fi susținut de către administrația locală și handbalul feminin, singurul sport de echipă în care România mai înseamnă ceva la nivel mondial?
Revenind la demisiile membrilor fondatori, ceva nu pare în regulă. Oare nu era de ajuns retragerea membrilor consiliului de administrație? Mai ales că actualul președinte anunțase că nu mai poate duce singur echipă și că vrea să se retragă. Punând cap la cap elementele, parcă s-ar mai afla ceva în afara fenomenului sportiv. Să fie vorba oare de patrimoniul clubului? Încă nu știm, dar vom urmări cu mare atenție modul în care vor decurge evenimentele și cine vor fi noii conducători. Zvonurile îi dau ca și instalați pe o anume domnișoară Carmen, pe un anume domn Costinel sau pe alte "personalități". Ce-or avea comun cu handbalul feminin, sperăm să aflăm în curând. Cert este că specialiști precum Dumitru Muși, Lucian Râșniță, Ion Crăciun sau Ion Pușcașu nu se mai regăsesc prin club.

Președintele Slabu, o atitudine de neînțeles
Am încercat să aflăm și punctul de vedere al actualului președinte, Gheorghe Slabu. Din păcate, telefonul acestuia este mai mult închis, iar atunci când am reușit să dăm de el, ne-a răspuns că este foarte, foarte ocupat și că nu are timp de declarații. Să fie oare supărat și pe noi? Știam că este supărat din cauza necazurilor de la echipă, nu din cauza presei. O atitudine pe care nu o înțelegem. Îi recomandăm să tragă cu ochiul către președinții de club din Occident, care nu-și permit să flituiască jurnaliștii!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 07 Martie 2011
Stire din Sport : Nu mai pot bate pe nimeni!
Sâmbătă, 12 Martie 2011
Stire din Sport : Vor să limiteze proporțiile dezastrului
Sâmbătă, 12 Martie 2011
Stire din Sport : O "excursie" pentru un simplu 3-0
Luni, 07 Martie 2011
Stire din Sport : Și-au "ciuruit" adversarii!
Pagina a fost generata in 0.4453 secunde