UPDATE. Liga I: FC Viitorul, învinsă de Steaua

337

Articole de la același autor

Pe stadionul Central al Academiei Hagi de la Ovidiu se întalnesc, în acest moment, FC Viitorul Constanța și Steaua București, într-un meci contând pentru etapa a doua a Ligii l. Scorul la pauză este egal, 1-1. Steaua a deschis scorul prin Alexandru Tudorie, în minutul 30, însă a fost egalată în minutul 43 de execuția frumoasă a lui Aurelian Chițu.


UPDATE / Steaua București a învins-o pe FC Viitorul Constanța cu scorul de 3-1 (1-1), duminică seara, la Ovidiu, într-un meci din etapa a doua a Ligii I de fotbal.


Vicecampioana, la primul său meci în acest campionat, s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Tudorie (29), Adrian Popa (61) și Nicolae Stanciu (89), ultimul cu o execuție superbă din interiorul careului, surprinzând apărarea gazdelor prin viteză.

Pentru echipa antrenată de Gheorghe Hagi a marcat Aurelian Chițu (41), însă Viitorul a avut două bare, prin Romario Benzar (51), din lovitură liberă, și ex-stelistul Cătălin Carp (53).

Fundașul stelist Marko Momcilovic putea fi eliminat după o intrare cu cotul asupra lui Florin Purece (15), în urma căreia i-a spart capul.

FC Viitorul Constanța — FC Steaua București 1-3 (1-1), Stadion Central — Ovidiu

Au marcat: Aurelian Chițu (41), respectiv Alexandru Tudorie (29), Adrian Popa (61), Nicolae Stanciu (89).

Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenți: Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin), Dragoș Mihai Iliescu (Craiova); arbitru de rezervă: Cătălin Popa (Pitești)

Observatori: Liviu Ciubotariu (Galați) — CCA, Marcel Vasile (București) — LPF




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0934 secunde