AHC Potaissa Turda a fost întrecută de echipa spaniolă IRUDEK Bidasoa Irun, cu scorul de 34-33 (16-16), marți seara, în Arena Turda, la debutul său în Grupa A a competiției masculine de handbal EHF European League.
Potaissa a condus în cea mai mare parte a primei reprize, dar la pauză scorul a fost egal, 16-16. Turdenii au avut 10-7, dar au primit cinci goluri consecutive și ibericii au condus cu 12-10. Potaissa a avut inițiativa în primul sfert de oră al reprizei secunde, după care oaspeții au preluat controlul și s-au impus la limită, după ce au avut avantaj de trei goluri în mai multe rânduri.
Golurile vicecampioanei României au fost înscrise de Teodor Pințoiu 7, Radu Cristian Ghiță 7, Ivan Mosic 5, Gabriel Florinel Dumitriu 4, Mateusz Piechowski 3, Roland Thalmaier 2, Irakli Kbilașvili 2, Daniel Veres 2, Daniel Pop 1.
Portarul Mihai Popescu a avut 8 intervenții (22,86%).
Pentru oaspeți au punctat Rodrigo Alonso Salinas Munoz 11 goluri, Julen Mugica Santiago 6, Xavier Tua Hernandez 5, Gorka Nieto Marcos 5, Ignacio Valles Becerra 2, Alberto Diaz Hernandez 2, Piotr Mielczarski 1, Mario Nevado Gil 1, Dariel Garcia Rivera 1.
Jakub Skrzyniarz a reușit 6 intervenții (26,09%), iar Leonel Carlos Maciel a avut și el 6 (27,27%).