Victor Becali a fost eliberat condiționat din închisoare
Articole recomandate
Tribunalul Ilfov a decis definitiv joi eliberarea condiționată din închisoare a fostului impresar Victor Becali, care execută la Penitenciarul Jilava o pedeapsă de patru ani și opt luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de fotbaliști.
Tribunalul Ilfov a respins contestația DNA și a menținut decizia de eliberare pronunțată pe 21 noiembrie 2017 de Judecătoria Sectorului 4.
Victor Becali a fost condamnat în martie 2014 la patru ani și opt luni de închisoare în dosarul transferurilor, alături de alți șapte reprezentanți ai fotbalului românesc. În prezent, doar Cristian Borcea se mai află în detenție, restul fiind eliberați condiționat.
Potrivit DNA, faptele săvârșite de cei opt oameni din fotbal au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obținuți din transferuri fiind 'spălați' prin intermediul unor firme off-shore.
Victor Becali mai are o condamnare de cinci ani și opt luni închisoare în dosarul mituirii fostei judecătoare Geanina Terceanu, însă decizia în acest caz nu este definitivă, transmite stiri.tvr.ro.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Vineri, 05 Ianuarie 2018
Vineri, 05 Ianuarie 2018
Vineri, 05 Ianuarie 2018
Vineri, 05 Ianuarie 2018
Joi, 04 Ianuarie 2018
Vineri, 05 Ianuarie 2018
Joi, 04 Ianuarie 2018
Joi, 04 Ianuarie 2018
Sâmbătă, 14 Octombrie 2017
Miercuri, 03 Ianuarie 2018
Miercuri, 03 Ianuarie 2018
Miercuri, 03 Ianuarie 2018