X
Divizia A1 la volei feminin, etapa întâi

Victorie cu 3-0 în meciul cu SCM U Craiova. CS Medgidia, start lansat în noua ediţie de campionat

185
Victorie cu 3-0 în meciul cu SCM U Craiova. CS Medgidia, start lansat în noua ediţie de campionat - 24496797233949012706350244952366-1633857524.jpg

Articole de la același autor

CS Medgidia a pornit ca din puşcă în noua ediţie a Diviziei A1 de volei feminin. Gruparea din municipiul de pe malul Canalului a câştigat detaşat meciul din runda inaugurală, cu SCM U Craiova, şi are speranţe de performanţă chiar şi fără jucătoare străine în lot.

Disputată la Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei”, partida dintre CS Medgidia şi SCM U Craiova a fost controlată cu autoritate de echipa gazdă, care s-a impus în minimum de seturi, scor 3-0, deschizând sezonul cum nu se poate mai bine.

Formaţia olteană a pus probleme doar în primul set, adjudecat de voleibalistele constănţene la mare luptă, 25-23. În parţialul al doilea, jucătoarele antrenate de Florin Voinea şi Radu Began au mărit ritmul, blocajul a fost perfect, iar atacul, devastator, pentru 25-14. Şi setul al treilea a fost tot al Medgidiei, 25-20, spre bucuria inimoşilor săi suporteri, care, după aproximativ un an, au putut fi din nou la sală, alături de favoritele lor.

Principalele realizatoare ale Medgidiei au fost Ioana Baciu, Mara Dumitrescu, Ramona Rus şi Raisa Ioan, iar Loredana Hodorogea a închis meciul cu un ultim punct.

„CS Medgidia se bucură, iată, din nou, de volei cu fani în tribune. Mulţumim tuturor pentru încurajări şi pentru sentimentul pe care echipa l-a retrăit din nou alături de suporteri: o mare familie!”, au transmis reprezentanţii CS Medgidia.

Pentru CS Medgidia, urmează meciurile cu adevărat grele din sezon: cu CSM Târgovişte, în deplasare, şi apoi cu CSM Volei Alba Blaj, din nou acasă!

XXX

La rândul său, CSM Târgovişte, care a fost învinsă în Supercupa României de rivala CSM Volei Alba Blaj, a început stagiunea cu o victorie, scor 3-0 (25-17, 25-17, 25-14), cu nou-promovata ACS Volei Cristina Pîrv Turda, în deplasare.

Leah Meyer (16 puncte) şi Darja Serzen (13) au fost cele mai eficiente jucătoare de la învingătoare.

În schimb, CS Dinamo Bucureşti, medaliată cu bronz în sezonul precedent, a fost învinsă fără drept de apel de CSO Voluntari, scor 0-3 (21-25, 16-25, 19-25).

Nneka Onyejekwe (11 puncte) şi Dijana Vukovic (10) s-au remarcat de la formaţia ilfoveană, în timp ce Jelena Vulin (17) a fost cea mai bună de la Dinamo.

Iată şi rezultatele înregistrate în celelalte meciuri ale rundei: CS Dacia Mioveni - CS Ştiinţa Bacău 3-0 (25-15, 25-19, 25-11), CS U NTT Data Cluj - CS Rapid Bucureşti 0-3 (15-25, 11-25, 19-25), CSM Volei Alba Blaj - CSM Lugoj 3-0 (25-19, 25-16, 25-20).

Foto: Facebook / Clubul Sportiv Medgidia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4764 secunde