Echipa Viitorul Constanța (Liga a III-a) a încheiat cu o remiză stagiul de pregătire montană. Sâmbătă dimineață, la Câmpina, formația antrenată de Iancu Guda și Marius Codescu a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), partida susținută în compania Tricolorului Breaza (Liga a II-a).
După o primă repriză în care tabela a rămas nemodificată, Tricolorul a deschis scorul la două minute de la reluarea jocului, golul Viitorului fiind înscris în prelungiri, de Grigoraș.
Tehnicienii constănțeni au folosit următoarea formulă de echipă: C. Popa, Nicolescu (min. 46, Mihociu), Militaru, I. Posteucă (min. 46, Șuta), Rusu, Banoti (min. 60, Muscă), Olteanu (min. 46, Dimcea), I. Florea (min. 46, Chirilă), Stanciu, Guda (min. 65, Nicolescu), Chițu (min. 55, Grigoraș).
Conform informațiilor furnizate de Ciprian Mihai, ofițerul de presă al clubului constănțean, în meciurile de verificare din cantonamentul de la Brașov, Viitorul a înregistrat un bilanț pozitiv: două victorii, două remize și o înfrângere.
Miercuri, 5 august, de la ora 17.30, pe terenul "Voința", Viitorul Constanța va susține primul meci oficial de la înființare. Adversară îi va fi CS Eforie, întâlnirea contând pentru faza secundă a Cupei României.