Viitorul Constanța a pierdut cu 1-2 (0-2) partida de ieri, de pe teren propriu, cu CS Otopeni, contând pentru etapa a 20-a a Ligii a II-a la fotbal, seria întâi.
Oaspeții au deschis scorul încă din miniutul 8, când Cr. Cristea a primit mingea la 22 m de poarta Viitorului și l-a învins pe C. Popa cu un șut puternic. În minutul 13, M. Rusu a avut ocazia să egaleze, dar a trimis cu capul alături. Fostul jucător al Farului Lucian Pârvu ("Cățelu"), care avea să le creeze mari probleme gazdelor, și-a arătat colții prima dată în minutul 25, când a tras alături după ce a scăpat spre poarta gazdelor. În minutul 37, Pârvu nu a mai ratat golul, punctând însă cu noroc: Serediuc a centrat, Ninu nu a putut respinge, iar mingea l-a lovit pe Pârvu și a ricoșat în poartă. 0-2 pentru CS Otopeni, scor cu care s-a intrat la cabine.
Imediat după pauză, în minutul 48, Viitorul a cerut penalty la un contact în careu între Vătavu și Robert Lupu, dar arbitra Cristina Dorcioman a rămas impasibilă. Gazdele au primit însă o lovitură de la 11 m în minutul 63, după ce Claudiu Dumitrescu l-a faultat în postură de ultim apărător pe Cristocea și a văzut cartonașul roșu. Același Cristocea a executat penalty-ul, dar a ratat, trăgând peste poartă!
În cele din urmă, Viitorul a reușit să înscrie în minutul 70, prin Cârstocea, care a punctat cu capul din careul mic, în urma unui corner executat de Cristocea și a unei recentrări a lui Rusu. Deși a avut 20 de minute în față și un om în plus, Viitorul nu a putut să mai modifice tabela până la final. Mai mult, era să primească și golul trei, în minutul 81, când Lucian Pârvu a scăpat singur de la centrul terenului, dar nu a reușit să-l învingă pe C. Popa.
Au jucat: Viitorul (antrenori, Cătălin Anghel și Norbert Niță): C. Popa - M. Rusu, Ninu (79 I. Călin), Larie, Al. Chirilă - Cârstocea, Benzar, Cristocea (cpt.) - R. Lupu, Șt. Sandu (57 Gavra), Sin (85 M. Dan); CS Otopeni (antrenori, Tudorel Dumitru și Silviu Cristescu): Oltean - Cl. Dumitrescu, M. Vătavu, Corcoveanu (76 P. Dedu), Cr. Cristea (90+1 Vitinha) - Serediuc, Stana (59 Ad. Neagoe), Fl. Manea (cpt.), G. Ghiță - L. Pârvu, M. Dedu.
În urma acestui eșec, Viitorul ocupă locul cinci în clasament, cu 29 de puncte, iar în etapa viitoare evoluează în fieful lui Juventus București.