Ca să treacă de FC Botoșani

Viitorului îi trebuie tupeu și agresivitate

585
Viitorului îi trebuie tupeu și agresivitate - 5020d4740d9dc02092f0d75e7ca6cb81.jpg
Viitorul susține meciul din etapa a 18-a a Ligii a II-a sâmbătă, pe teren propriu, de la ora 11, cu FC Botoșani. Gazdele îi au ab-senți pe Evdochim, Banoti și Hertu, iar Călin și Pantelie sunt incerți. Va reveni însă Cristocea, care și-a ispășit etapa de suspendare.
În plus, antrenorul principal al constănțenilor, Cătălin Anghel, nu va sta pe banca tehnică, după ce a fost suspendat două runde în urma eliminării din partida cu Astra II.
"A fost o eliminare ușoară și sper să fie prima și ultima oară când sunt trimis în tribune. Chiar dacă nu voi fi pe marginea terenului sâmbătă, jucătorii mei își cunosc foarte bine sarcinile de joc și am mare încredere că vor lua deciziile cele mai potrivite", a spus Anghel.
Tehnicianul Viitorului a mai declarat că, sâmbătă, echipa sa trebuie să dea dovadă de tupeu și agresivitate pentru a trece de FC Botoșani, o formație care vine după două înfrângeri consecutive.
"N-am reușit un joc bun etapa trecută, dar sunt convins că, sâmbătă, ne vom exprima altfel. Jucătorii trebuie să fie în forma cea mai bună și trebuie să dea dovadă de mult tupeu și agresivitate în joc pentru a obține victoria. Cert este că trebuie să câștigăm împotriva unei echipe puternice, care va veni să scoată cel puțin un punct după două înfrângeri consecutive. Sâmbătă, vom da totul pentru a câștiga și a ne consolida poziția din clasament. FC Botoșani a fost tot timpul o echipă agresivă și ne așteptăm la o replică bună, însă noi trebuie să fim tot timpul peste ei ca să putem câștiga", a arătat Anghel.

"Va fi mai greu fără Cătălin Anghel pe bancă, dar vom da totul să câștigăm. FC Botoșani este o echipă bună și vrem să o învingem pentru a ne desprinde la patru puncte de ea. Jucăm acasă și trebuie să nu le dăm nicio șansă adversarilor"
Aurelian Chițu,
atacant Viitorul

"Etapa trecută, contra Astrei II, în jocul echipei noastre s-a simțit absența lui Cristocea, care e singurul jucător cu experiență din lotul Viitorului. Cu FC Botoșani, vom avea un meci dificil, pe care trebuie să-l câștigăm pentru a rămâne pe poziția a patra în clasament"
Romario Benzar,
mijlocaș Viitorul

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3589 secunde