Liga Campionilor la volei masculin

Visul european s-a încheiat! CVM Tomis s-a oprit în Top 12

127
< 1 min citire
Visul european s-a încheiat!  CVM Tomis s-a oprit în Top 12 - ligacvmvisul-1424285785.jpg
Ieri, CVM Tomis a încheiat parcursul în Liga Campionilor la volei masculin, oprindu-se în Top 12. Constănțenii au fost învinși, în deplasare, de Lokomotiv Novosibirsk, în meciul contând pentru returul play-off-ului 12, scor 0-3 (13-25, 12-25, 21-25).
De pe banca tehnică a echipei constănțene, antrenorul secund Radu Began a optat pentru o formație în care s-au regăsit jucători care au evoluat mai puțin în actualul sezon. Astfel, juniorii Adrian Aciobăniței și Robert Vologa au intrat în teren pentru întregul meci. Gazdele și-au adjudecat rapid primele două seturi. În cea de-a treia parte a jocului, CVM Tomis a fost în avantaj la ambele time-out-uri tehnice (8-5, 16-14), însă nu a reușit să câștige setul de onoare, căci rușii au revenit. Meciul s-a încheiat rapid, în doar o oră și nouă minute.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0429 secunde