Volei / Naţionala feminină U18 a României a învins Thailanda la Mondiale şi a acces în optimi

Vineri, 24 Septembrie 2021, 11:00
112
Victorie superbă obținută de naționala feminină de volei junioare U18 a României la Campionatul Mondial din Mexic.

În ultimul meci din Grupa C, România a învins, cu scorul de 3-2 (25-15, 23-25, 22-25, 25-19, 15-10), formația Thailandei. Punctele reprezentativei tricolore au fost reușite de Ștefania Cheluță (21), Paula Partnoi (19), Teodora Iancu (17), Andrea Badiu Savu (15), Iarina Axinte (5), Tara Cristea (4), Beatrice Iliescu (1) și Dalia Vîrlan (1), dar de-a lungul partidei au fost folosite toate cele 12 jucătoare din lot, informează Federaţia Română de Volei.

Cu acest succes, al treilea din patru meciuri, naționala antrenată de Marius Macarie și-a asigurat locul 2 în clasament. Ea își va afla adversara din optimile de finală după disputarea meciurilor de vineri, atunci când tricolorele au zi de pauză.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Volei / FIVB 

Pagina a fost generata in 0.3905 secunde